content top
Printesa Merida (din Brave) si Lavinia (asemanari si deosebiri)

Printesa Merida (din Brave) si Lavinia (asemanari si deosebiri)

Revin astazi cu impresii despre filmul Brave (aseara a fost avanpremiera) & cateva asemanari si deosebiri dintre printesa Merida si zghihuita Lavinia.

Cum sa nu-ti fie draga o pustoaica rebela, plina de energie, o roscata carliontata, ciufulita si extrem de amuzanta? Eu am ras tot filmul de cred ca m-a auzit toata sala, insa am auzit si ceva plansete de la (cel putin) doua prietene. Si nu cu o lacrima, doua, ci sanatos… de trei ori pe toata durata filmului!! Per total, mie mi-a placut mult animatia si e plina de invataminte, pentru toate varstele!

Roscata nostra – Merida – inca vrea sa copilareasca si sa se joace cu arcul pe coclauri si nici in ruptul capului nu vrea sa se marite cu vreunul din petitorii din regatele vecine. Ce-i drept, nici sa fi vrut nu avea pe cine alege dintre “un pitic slabanog cu mot in frunte, un dolofan care bolboroseste cuvinte intelese doar de el si un alt slabanog cu breton, care arata cu jumatate de strumf cu jumatate de somalez subnutrit” (descriere buna, facuta de Auras).

Cateva asemanari:

- nu ne dorim maritisul nici sa ne picuri cu ceara. Treaba-i serioasa, mama imi cauta deja pretendenti. Cum unde? Pe facebuk!

- nu invinovatim pe nimeni pentru lucrurile ce ni s-au intamplat si ne-am bazat in viata strict pe spontaneitate, incredere si curaj

- am invatat sa fim deschise la nou, conceptii si puncte de  vedere - a constientizat si ea (la fel si eu, mai tarziu) care e diferenta dintre a vrea si a avea

- am invatat sa ne ascultam instinctele

- stim sa stabilim o limita si sa spunem ferm: NU

- am invatat cat si cum si pe cine sa iubim, cand sa ne oprim si cand sa renuntam la tot

- am inteles mai bine ce inseamna: iarta-ma, te rog, multumesc si respect

- am descoperit ca a fi singure nu inseamna a fi singuratice

– am simtit ca avem uneori drepturi - si ca meritam sa fim tratate cu dragoste, blandete, sensibilitate si respect si ca nu acceptam sa fim tratate altfel

- ca sa realizam ceva, trebuie sa si muncim si sa fim ferme in decizii (in cazul printesei, sa mai si tipe)

Deosebiri:

- toate ca toate, dar eu sunt doar Lavinia si nu printesa Lavinia. Eu mi-am dat seama ca nu sunt deloc perfecta si ca lumea nu ma va iubi, aprecia, incuraja tot timpul. Dar nu-i nimic, am invatat sa ma iubesc mai mult, pe mine.

- am mai descoperit ca o sa primesc doar daca si ofer la randul meu, iar puterea si gloria izvorasc din creatie, munca si dedicare… nu intra vraja aici in discutie. Nu cred in superstitii, vrajitorie, poate doar putin in horoscop.

- eu am descoperit ca oboseala alimenteaza starea de indoiala si frica de nesiguranta

- am invatat ca am nevoie de indrumare, disciplina si perseverenta pentru a ma bucura de succes

- am invatat ca uneori nu pot singura si ca nu e o rusine sa cer ajutor

- am invatat sa nu abuzez de ajutorul primit si sa fiu recunoscatoare

- am descoperit ca singurul lucru de care trebuie sa-mi fie frica este frica insasi

Daca ar vedea mama filmul Brave, ar avea ea mai multe de comentat… :) Inainte de avanpremiera de la Cinema City Sun Plazza, am asistat si la un mini recital Paula Seling, care a colaborat cu Disney pentru coloana sonora a filmului, pentru versiunea dublata. Videoclipul baladei poate fi vazut aici

Am pentru cititorii mei o noua surpriza, un nou CONCURS: am de dat de data aceasta un set format din papusica Merida + 3 invitatii la filmul BRAVE (doi adulti si un copil sau un adult si doi copii). Pentru acestea trebuie sa-mi comentati la acest articol (pana pe 16 august) si sa-mi povestiti despre o situatie cand ati dat dovada de curaj, iar cei mici au fost de fata si avut ce invata din exemplul oferit. 

Hai, curaj!

Castigatoarea e Laura, prima intrata in concurs. felicitari si astept datele tale de contact pentru a te putea felicita si personal. Multumesc tuturor pentru participare!

Comments

  1. Laura says:

    Oh, ce ne dorim papusica si invitatiile la film! Am doar un exemplu si ma tem ca nu e life changing, dar iata-l: am fost la mare saptamana trecuta si mie imi e teama de apa, teama pe care Eliza (fetita mea de aproape 4 ani) a mostenit-o (la lectiile de inot, de ex, nu se desprindea de bara cu niciun chip). La inceput nu voia mai deloc sa se bage in apa daca pe mine nu ma vedea, insa mi-am facut curaj si am intrat in apa (dupa ce am facut un atac de panica serios ca ma inec) si ca sa ii dau un exemplu am sarit de pe saltea. M-a aplaudat si a fost incantata si a doua zi si-a facut si ea curaj – a intrat si chiar a sarit de pe saltea cu ceilalti copii. Am reusit asa sa depasim putintel teama de apa si sper s-o depaseasca si mai mult pentru ca e distractiv sa inoti in loc sa stai pe mal la mare sau la piscina.

  2. antoaneta says:

    din pacate,noi am avut o situatie mai dura de trecut in urma cu peste un an si a trebuit sa ma descurc
    nici acum nu-mi vine sa cred ca am avut atata curaj si…tupeu in esenta!
    e o poveste mai lunga, dar trebuie sa dau cateva detalii ca sa intelegeti: tatal meu (om incapatanat peste poate) a vorbit cu un tigan sa-i repare un cazan si intr-o sambata dimineata ne-am trezit cu el la poarta si cu inca 2 tigani; din vorba in vorba, pana la urma nu s-au inteles la bani pentru ca tiganul vroia sa-l convinga sa-i vanda alt cazan (evident nu din acelasi material – tuci),dar la un supra-pret
    au inceput sa ameninte si sa faca ca trenul ca vor banii pentru timpul pierdut acolo, eu eram in parculet (circa 200 m de poarta) cu cei mici, sotul era plecat la distanta de 500 km…mama se dusese la poarta cand a auzit scandalul si s-au trezit impinsi in curte de cei 3 tigani!
    nu stiu de unde am avut atata curaj, dar….i-am spus Dariei (avea cam 4 ani) sa aibe grija de fratele ei (avea aproape 2 ani) si sa nu se miste din loc sub nici o forma)
    pornind din parc, uitandu-ma tinta la ei, am inceput sa ii amenint eu! am norocul ca nu am o voce pitigaiata si cand ridic tonul este destul de grava vocea; cert este ca i-am amenintat cu politia, le-am spus ca ei trebuie sa-mi plateasca cazanul pentru ca dadusera cu ciocanul in el in timpul discutiilor, le-am strigat ca “faza” cu acoperirea cazanului lor cu o patura si ridicarea ei, iar acoperirea/descoperirea cazanului o tine la fraieri, fazele astea psihologice sa le incerce in alta parte….in sfarsit! cert este ca cei doi tingani mai tineri si-au luat talpasita! cel mai in varsta (circa 40 de ani) nu mai avea cuvinte decat sa ma intrebe unde lucrez si cine sunt?
    “la mine in curte sunt! IESI!!!” am strigat
    (dupa 10 min a revenit si “fraierul” de tata i-a dat 20 de ron ca sa scape de el,dar nu am avut cei face ca nu am apucat sa-l vad la timp…asta e,fiecare isi face viata cum vrea….atata vremea cat nu ne afecteaza pe mine si copiii mei :((
    dupa ce au plecat, tremuram din toate incheieturile…abia atunci am realizat ca am avut noroc ca nu avusese vreun cutit! nu stiu de unde am avut asa “nebunie” cum a numit-o sotul meu cand a aflat, dar ma gandeam doar ca parintii mei erau acolo, amenintati, copiii erau de fata….ma bucur ca am avut forta si curaj cat sa rezolv situatia si sper sa nu ma mai confrunt vreodata cu asa ceva!
    Daria m-a intrebat despre ce e vorba, am incercat sa-i explic in cuvinte simple ca sa nu o sperii ca uneori e bine sa iei atitudine ca sa te asiguri ca ceilalti sunt in siguranta!

    scuze ca am scris atat, dar v-am spus ca e vorba de ceva mai lung :)

    mi-ar place tare mult sa le fac o surpriza celor mici si sa-i duc la film…mai ales ca Dariei ii place sa “descopere” fete curajoase ;)

  3. Florin C says:

    acuma, nefiind pe timpul zmeilor si al cavalerilor, sa povestesc si eu o mica istorioara: eram cu fiica mea Maria pe strada si un caine mare si fioros a inceput sa ne latre si sa maraie foarte agresiv. Cea mica s-a speriat ingrozitor, insa eu am inceput sa vorbesc incetisor cu respectivul caine pana s-a potolit. Asta i-a placut piticei tare mult, de atunci sunt ”magician”. O zi frumoasa :)

  4. sandy says:

    Hmmm…cea mai recenta avetura neinfricata a fost sa plec singura intr-o calatorie/vacanta/citybreak(daca vrei) intr-un oras in care nu mai fusesem…defapt chiar intr-o cultura cu care nu prea mai luasem contact, asta fara sa imi fi programat calatoria, cazarea si activitatiile de acolo. Pur si simplu,intr-o seara am zis: “Eu maine plec sa vizitez Sibiul”. Si asta am facut. A fost cea mai frumoasa vacanta din toate timpurile. Si cei care ma stiu, stiu ca nu as face nimic fra sa fie programat la cel mai mic detaliu si nici ca as pleca asa de nebuna pt ca sunt o persoana careia ii e cam frica de nou.

  5. Lori Modoran says:

    Cand m-am trezit cu un ditamai gandacul de bucatarie sub masa in care luam cina cu little sis’ primul impuls a fost sa ridic picioarele pe scaun si sa tip. Insa m-am urnit incetisor de pe scaun, am facut o revista sul si m-am apucat sa-l fugaresc. Noroc ca Eugen – asa l-am botezat pe gandac a alunecat pe gresie si am putut sa-i arat celei mici “cum se procedeaza in situatii de criza”.

    Vreau, vreau, vreau sa merg la film.

  6. Stefania says:

    Imi amintesc si acum cu perseverenta ca am fost in situatia in care aveam de ales: sa castig note mari sau sa-mi pastrez demnitatea, cunostintele mele cumulate prin munca proprie.Daca ar fi sa intorc timpul as face aceeasi alegere inteleapta, chiar daca ar trebui sa asist la nedreptate si sanctiuni ulterioare consistente.Atunci cand mi-am asumat curajul, am simtit o stare de bine, de echilibru, am simtit ca sunt diferita.
    Eu candidez pentru papusica Merida.

  7. antoaneta says:

    felicitari,Laura!