EyeLeo si acea pauza necesara ochilor tăi!

Viata e atat de frumoasa incat merita sa ne mai ridicam ochii din cand in cand din fata monitoarelor pentru a ne bucura de o vreme frumoasa, de un gand bun, de un cer senin si de privirea celor din jur. Ne petrecem parca prea multe ore in fata monitorului, uitam si de pauze si de masa, de mers la toaleta si de aruncat pur si simplu ochii pe geam, spre oameni… si apoi ne plangem de dureri de cap, de ochi, de spate, de genunchi. Stai sa-mi amintesc ce dureri mai am…

In timp vederea poate fi afectata, durerile de ochi pot fi simtite zi de zi si capacitatea de a ne adapta la lumini diferite se poate, de asemenea, reduce. Eu am inceput in aceasta vara sa lacrimez de la razele prea puternice ale soarelui si asta chiar m-a pus pe ganduri, eu avand de multi ani ochelari de vedere, cu protectie UV. Era clar ca ochii mei sufereau si ca trebuia sa-i protejez mult mai mult.

Astfel, pentru a proteja ochii de astfel de simptome (cum sigur nu doar eu le am) vin cu o recomandare faina de un program care garanteaza ca nu vei uita sa iei o pauza in mod reglat. L-am vazut ieri la o prietena cand ma uitam la ea in pc prin TeamViewer si de atunci iau si eu pauze in mod regulat. EyeLeo se numeste programul gratuit pentru Windows care ma tot pune sa fac exercitii simple de ochi, sa-mi relaxez vederea privind orice altceva decat monitorul, sa clipesc strans ori sa misc ochii stanga dreapta, sa-l imit cam la fiecare 10 sau 15 minute. La 60 sau 90 de minute ma pune sa-mi iau o pauza mai lunga, sa ma ridic din fata laptopului, sa ma misc, ceea ce face foarte bine! 5 minute desktopul se intuneca si nu mai am acces la el.

EyeLeo-Short

Mi-a placut aseara ca si domnul meu l-a instalat si dupa ceva timp vine hotarat spre mine “m-a dat afara mâța de la laptop. Cica 5 minute nu mai am ce cauta. Am venit sa te pup.” 🙂

Aplicatia te face sa constientizezi si lucrurile astea marunte ce conteaza atat de mult…  Il recomand celor ce au mintea deschisa si sunt dornici de pauze sanatoase, care stiu sa faca din viata lor o treaba serioasa si frumoasa, cu pauze de bucurie.

eyeleo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *