Final campanie “10 pentru primul meu calculator”
Mihaela are de marţi, 20 aprilie, PRIMUL ei calculator de la oamenii din online. Extrem de emoţionată şi de încântată, ne-a invitat la ea în camera de cămin. Biroul era gol şi parcă îl astepta… de mult timp!
Am să-l citez pe Ovidiu– cel care m-a susţinut în această campanie (alături de alţi membri ai Asociaţiei ProLinux). Totul a început de la acest tweet.
Cum linuxistii sunt atât inimoşi cât şi cu stocul de componente nefolosite mereu plin, am găsit extrem de repede (o zi şi un pic!) şi restul componentelor:
-tastatură de la Monica
-boxe şi monitor LCD de la aghrt”
-hard-disk de la Florin
-mouse, upgrade la CPU, RAM şi schimbat ventilatoarele a Wolfy”
Am pornit boxele şi aveau o bâzâială infernală. Boxele erau pocnite. Pentru că nu mai era timp să le reparăm sau să cumpăr altele noi, am furat din avuţia companiei primele boxe pe care le-am văzut în faţă ochilor şi asta a fost. Acum sper să nu vină vreun control să mă prindă cu lipsă în gestiune 🙂 / ne povesteste Ovidiu pe blogul personal.
Lecţie învăţată: doar pentru că pentru noi nu (mai) are valoare, nu înseamnă că altcineva nu îl consideră util.
Mulţumim sponsorilor: Asociaţia ProLinux (calculatorul complet), Monica (Librăria Humanitas/ Iaşi) i-a dăruit Mihaelei o carte & Cristian Vrabie, Dany, AlexT şi Edukid au oferit donaţii în bani pentru alimente.
Am dus calculatorul împreună cu: Mihaela Anghel, Serafim Pantea (ProLinux), AlexT, Scripty şi Răzvan Girmacea (Edukid);
Urmeaza: ALEXANDRA/ clasa a VII-a/ Com. Holboca, jud. Iasi.Alex Taradaciuc si ITLearning ii ofera 5 cursuri Microsoft Office. Componentele lipsa pentru cel de-al doilea calculator gasiti aici. Speram sa facem calculatorul a doilea cat mai rapid.
… si totusi inca mai asteptam donatii!
Multumesc tuturor celor care s-au implicat in aceasta campania si… se pare ca un al III-lea calculator e aproape gata. Poate gasim un baietel de nota 10 si dornic sa utilizeze calculatorul de la noi, oamenii din online!
Fitzy (Iasi): o placa de baza detalii cu placa video detalii si procesor pe ea. Singurele chestii care i-ar lipsi ar fi coolerul pentru procesor si ramii
Cipoc: 512 ram ddr2 si (poate) cooler
Adrian Ikarrus: mouse
….revin cu mai multe detalii curand!
Dam si noi o licenta de VIPRE Antivirus. Astept raspuns!
Multumim mult! 😀 (discutam pe mail)