Încă un pas spre o alimentație mai sănătoasă, cu Racleta Tefal și ceva rețete
De la sora mea știu de prepararea alimentelor la racletă (sau la raclette) – de fapt în vară la ea în Luxemburg am și mâncat prima oară – acolo se pune mai mult accent pe relaxare și socializare în timpul mesei, pe stat la taclale chiar și câteva ore bune.
Nu a trebuit să-și facă griji că are musafiri și trebuie să ne pregătească nu știu câte feluri de mâncare, în funcție de preferințele noastre, ci fiecare și-a putut prepara propria porție, în tăvița sa: de la carne (pui, vită, șuncă, diverse), legume, brânzeturi sau fructe de mare.. Singura grijă a fost ce bem la masă.
Și m-am trezit de Crăciun cu minunăția din poza, cadou. De la ea si iubitul ei. Pentru că mă face să mănânc mai sănătos (cum era și în plan pe 2017) am zis să povestesc puțin pe blog despre ea – Raclette.
Ce să gătești pe ea? Fără strop de ulei?
La prima utilizare am folosit mai de toate – și bacon, cașcaval, și ardei gras, ciuperci, brocoli, vinete, dovlecei, roșii cherry și fileuri de somon
dar în alte dăți am încercat și cu alte tipuri de carne, bacon de curcan, diferite tipuri de cascaval, am pus chiar și câțiva cartofi feliați rondele, ustoroi. Nu vă mai spun cât de minunate au fost la gust, dar cel mai tare a fost pentru mine combinația dintre bacon și cașcavalul topit, fierbinte.
Voi încerca poate acum în weekend să fac și clătite pe racletă, să pun în tăvițe și oua cu puțin cașcaval sau ouăle bătute. Vă spun – e chiar minunată o astfel de raclată la casa omului, bună la toate, indiferent de oră, am copt și câteva semințe de dovleac și de floarea soarelui.. e chiar un aparat minune care nu necesită ulei, deci un pas spre mancarea mai sănătoasă.
Nu, nu face nici fum în casă și se curăță și foarte ușor (fără să folosesc perii de curățare). Un mic istoric despre Recletter si pe Wikipedia.
Aș putea da vina pe criza de 30-31 (glumesc, încă nu), dar mă bucur că am început să am o mai mare grijă de mine și să am un regim alimentar mai sănătos (incluzând aici și mai mult sport, cu greutăți/ gantere, cu înot), renunțând treptat la alimentele de tip fast-food, la preparatele bogate în grăsimi, la cola, la pâine și să prefer mai mult ceea ce natura ne oferă cu generozitate – fructele și legumele din piață, sucurile naturale, mai multe semințe, lactatele și de fel prepar pentru cină totul atunci pe loc, proaspat, astfel încât produsul final să nu piardă proprietăţile benefice (vitamine, din astea).
Odata cu vârsta au aparut și cadourile de bucătărie, pentru gătit. Și nu un cadou, două.. ci efectiv ceva s-a întâmplat și au sărit cu toții pe mine cu oale, blendere, tigăi, tăvi de copt, vase de yena cu capac, fără capac, dreptunghiulare, ovale.. ați prins ideea. Vă rog – vine luna Martie – fără chestii de gătit! 🙂
Revenind la Raclette – nu cumpărați primul model pe care vă pică ochii și are un preț bun. M-aș uita bine la materialul suprafeței de gătire – metal, teracota sau piatra de gatire. Primele sunt cele mai accesibile, însă bucătarii renumiți ar recomanda piata de gatire. just sayin’
Ca și sfat de final – integraţi legumele în hrana zilnică și aveți grijă de voi, de sănătate!