Mai avem mult pana-n varf?

.. si urcasem de 10 minute si gafaiam de mama focului, avand totusi energie si dorinta de a merge mai departe. Bocancii incepeau sa ma roada inca de atunci.

Nu o sa va povestesc cum a fost in acest weekend la Veliko Tranovo, prin Bulgaria, ci cum am petrecut pe munte weekend-ul trecut,  spre Cabana Malaiesti din Muntii Bucegi (mers pe poteca Tache Ionescu).

Am primit instructiuni clare “sa nu venim pe munte ca niste pantofari” – ne tot repeta de ceva timp Dan, ghidul si prietenul de la Agentia Patriot, care a si venit cu noi (Adriana, Cristi si Ciprian). Ne-am mobilizat rapid si inainte cu o zi mi-am cumparat o parte din echipamentul de munte.

Stiam ca va trebui sa fiu pregatita fizic si psihic in mod exemplar.

Plecarea a fost abrupta tare, mai ales dupa un drum relaxat de la Bucuresti la Busteni. Nu mai urcasem pe munte de trei ani, Ceahlaul. Primul popas a fost la cabana Izvoarelor, unde ne-am oprit sa bem putina apa (nu multa, caci auzisem ca izvoarele erau secate), sa-mi pun plasturi la picioare ca tare ma rodeau noii bocanci, sa facem o poza cu fetele noatre obosite si din nou la drum printre caini, cirezi de vaci, turme de oi si… toropiti de caldura.

Facem popas doar pentru poze si tras aer in piept, caci nu era timp de stat si de vaicarit. Am trecut cu bine si de “Panta Prostului” si parca nu mai ajungeam, drumul era din ce in ce mai greu.

…  insa peisajele din jur ma faceau sa merg mai departe si sa-mi doresc sa vad altele si altele.

La cabana Malaiesti (alt. 1720 m) am stat putin, timp in care am baut apa Cola, am admirat peisajul, am mancat ce-am avut prin rucsac, cineva de acolo mi-a dat si un bandaj si gandul ca ne intoarcem spre masina ma faceam sa ma simt mai bine. Credeati ca tot ce-a fost mai greu a trecut?

Drumul catre Cabana Diham a fost cel mai greu pentru mine, probabil si din cauza problemelor de la picioare, insa nu regret experienta avuta si chiar planuiesc urmatoarea tura – sper eu- pana la Babele.

Ganduri dupa expeditie?

– echipamentul este foarte important – nu mai urc pe munte cu incaltaminte noua, e important acel tricou la schimb, sosetele lungi si pantalonii comozi

– din rucsac sa nu-mi lipseasca o haine de ploaie/vant, un hanorac, manusi, fes, servetele, lanterna, plasturi pentru rani, rezerva de mancare si suficienta apa. In mare le-am avut, insa nu si plasturii.

– sa ma odihnesc mai bine noaptea, inaintea urcatului pe munte

– alimentatia de dimineata si din intreaga zi e foarte importanta (recomand glucoza si nu ciocolata, bananele si batoane proteice, nuci, oua fierte, paine, biscuiti).

– cel mai fain e in gasca mare cand ne ajutam si ne sustinem. E indicat ca cineva sa stie acel drum, sa te ghideze corespunzator. Nu recomand plecarile in doi.

– mi-a placut ca pe munte toata lumea se saluta. Evident, urmand “mai avem mult pana-n varf?”

Drumul a fost de o singura zi, cu plecare la 8 din Bucuresti, 8 ore si ceva pe munte (urcat-coborat), binemeritata cina la complexul Gura Diham din Busteni si inapoi spre casa, ajungand (nici nu mai stiu cum, ca am adormit bustean in masina) dupa ora 23.

Ce alte expeditii de o zi imi mai recomandati? A inceput sa-mi placa (spun asta acum, relaxata in pat). 

si nu uitati de Aspirina de dupa, daca tot aveti dor de escaladat munti. Zile fara ploi sa aveti! 🙂