Ne-am intors din Europa – 30 de zile, 8100 km. Cum a fost, poze, sfaturi.
Au trecut deja 3 săptămâni de când ne-am întors acasă din călătoria noastră prin Europa, cu mașina. Ne-am propus să vizităm o groază de locuri și trăgând linie… traseul nostru de o lună (15 iunie-15 iulie) a fost ăsta:
București – Ungaria (Budapesta) – Slovenia (Ljubljana) – Italia (Venetia, Pisa, Cinque Terre, Rho langa Milano) – Elvetia (Montreux) – Franta (Chamonix, Grenoble, drumul lui Napoleon, Cannes, Nisa, Monaco, Cassis, Carcassone, Cappe de Ferre – la Ocean, Tours, Valea Loarei, Orleans, Paris) – Luxemburg – Germania (Trier, Koln, Frankfurt, Valea Rinului, Nuremberg), Cehia (Praga) – Polonia (Auschwitz) – Slovacia (Presov) și de aici într-o bucată direct spre casă. Nu am mai avut răbdare. Total 8100 km. Fără discuții… a fost cea mai frumoasă, cea mai lungă și intensă vacanta! (Ok, pe langa cele 3 luni de America, dar acolo e altă poveste).
***
Într-un fel cu articolul asta aș vrea să va încurajez să călătoriți mai mult, să visați, să strângeți bani din timp (da, Europa e foarte scumpă!) și că o astfel de vacanță vă poate schimbă doar în bine, vă poate modela, vă veți cunoaște mai bine și veți înțelege mai multe. Așa, viața, cum stau lucrurile și pe ce să vă focusați mai mult, în general.
Merită orice sacrificiu și plâns în fața vitrinelor… “- Ce adidași mișto. Dar, nu, nu-i iau acum. Văi, da’ ce geantă! Nu, nu, fără shopping.”Am făcut sacrificii și pentru că de câteva luni mă dedic 100% proiectelor personale, deci no job. Ușor nu e… dar știți cât e de frumoasă viață de tânăr antreprenor?
Vacanța noastră prin Europa a fost plănuită încă din iarnă 2013. Am visat mereu să am o hartă deasupra biroului de acasă (eh, piticii mei) și practic de aici a început totul. Puneam pin-uri pe unde aș vrea să ajung/ să revin, alături de Ciprian. Îmi amintesc că era iarnă, super ger afară, iar noi plănuiam să vizităm Coastă de Azur, tot felul de city break-uri unite într-o singură vacanță. Ne-am făcut și un Google Docs cu toate destinațiile, pe zile, cu nr de km, cu obiective turistice, cu tot, încă din 2013. Bugetul ce s-a modificat.
Până în vara 2016 am tot amânat… ne-am mutat împreună în 2013, ne-am luat chestii (laptopuri, aifoane), am fost de 2 ori prin Turcia (am povestit aici), în Grecia de 3 ori (Corfu, Halkidiki, Lefkada), city break-uri prin Londra, Roma sau Barcelona, bugetele se duceau, normal. În plus… nici zile de concediu (așa, pe saturate, 30) nu am avut. Eh, da’ cine-ți dă?
Cum ne-am simțit?
încerc să adun aici ce mi s-a părut mie important, interesant, chestii practice, chestii utile.
- În primul rând am plecat singuri. A fost cea mai bună decizie. Nu ne-am complicat cu nimeni, să stăm după alții, să ne strice zen-ul. Am oprit unde am vrut, am stat într-un loc cât am simțit, am mâncat când și ce am vrut și tot așa… da, am fi scutit o parte din bugetul de benzină și parcări și autostrăzi și totuși nu am vrut. Una e să pleci într-un weekend cu prietenii la munte și altă să-i ai non stop alături, 30 de zile.
- Nu ne-am plictisit deloc, nu ne-am certat, am râs și cântat în mașină, am fost noi… Într-un fel a fost și vacanță noastră unde am sărbătorit 5 ani de când ne știm (fix după o luna de când m-am mutat în București). Ciprian m-a dus prima data in Sighisoara, apoi Cluj (2012)… el mi-a insuflat pasiunea şi dragostea pentru natura şi călătorie.
- Cazările le-am luat atunci, cu câteva ore înainte sau în aceeași zi, de pe Booking. Au fost zile când am zis ‘hai să mai rămânem o noapte că e prea frumos sau hai să plecăm mai departe’, în mare au fost decizii în funcție de vreme…
- dar și în funcție cum ne-am simțit – încă din prima zi mi-a fost rău. Ori de la drumul lung (am făcut 11 ore până în Budapesta), ori am făcut insolație, ori nu mi-a intrat bine mâncarea de la micul dejun, ori emoții, ori ceva… stomacul meu era varză. Cu toate astea am ieșit din casă, nu am amânat nimic, ne-am ținut de plan, m-am putut mișca.
Ce să pui, un’ să pui… sau despre bagaj:
- Așa că dacă aveți planuri de ducă va recomand să vă faceți neapărat asigurare medicală, asigurare auto, revizie la mașină, tot ce trebuie și de avut pastile la voi. Am avut medicamente luate de acasă și totuși ce am avut nu și-au făcut efectul. Am găsit prin Chamonix pastile cu cărbuni la 10 euro și mi-au salvat vacanță.
- Din
pungatrusa cu pastile să nu va lipsească: cele de constipație, diaree, răceală, dureri de gât, plasturi răni sau mici accidente, Autan împotriva insectelor, pastile de alergii, creme de protecție, cosmetice (pentru fete: nu o să te machiezi deloc, dar pentru liniștea ta le poți avea cu tine în geantă) + chestii de igiena, pălării de plajă, o șapca albă, bocancii de hiking, haine sport, haine groase (poți da peste orice anotimp), geacă impermeabilă/ pelerină de ploaie, lanternă, baterii. Ne plecați fără ele la drum lung.
- Cea mai bună invenție: ochelarii de soare cu dioptrii!
- Am avut la noi o pătură și câteva ustensile pentru picnic (de la tacâmuri, farfurii, un bol universal, pahare, șervețele, prosoape de bucătărie, detergent de vase). Din România ne-am luat un bidon de 5 l de apa și multe alte sticlute cu apă la jumate + ronțonele de avut în mașină – biscuiți bio, chestii care să nu se strice în mașină și să ne țină de foame în caz de ceva… Nu am avut o ladă frigorifică, dar nu cred că ne-ar fi ajutat cu ceva. Am avut în schimb o geantă mică frigorifică și ne-am descurcat cu ea.
- Internet găsiți – și wi-fi gratuit și cu plată, sub formă de cartelă. Nu e chiar peste tot, însă vă recomand să nu plecați de acasă fără o opțiune bună de net pe telefon + Wize, Maps și hartă fizică, baterii externe. Mi-a părut rău că nu am avut și un aparat foto la noi sau chiar și o dron[ (aici o să mă certe Ciprian pentru că el a vrut să cumpărăm și eu nu). De împrumutat nici vorbă. Nu am vrut.
- Am împrumutat totuși ceva de la cineva: un cort si doi saci de dormit. Mulțumim, Dan. Am lăsat fițele acasă și știam că o să vină și ziua asta… nu sunt deloc fană, însă știam că o să scutim din buget. Ca o mică-mare paranteză… treabă asta cu campingul e cu dus și întors. M-am întors acasă cu ceva pete roșii pe corp, luate de pe undeva de la dușuri… am fost la dermato, fac tratament și mă cremuiesc bine. Nu e grav (între timp mi-au și trecut) daaar Sucks!
- Cu hainele cum am procedat? Am avut un geamantan de voiaj din ăla mare care ocupa tot portpagajul. Înainte de cazare îmi mutam câteva haine necesare într-o altă geantă mai mică (unde aveam și laptopul) și așa m-am organizat bine. Am găsit și spălătorii, totul e bine organizat prin Europa.
***
Unde ne-am cazat? Au tot fost 30 de zile…
- Cum ziceam și mai sus, majoritatea cazărilor au fost luate de pe Booking – căutăm să avem acces la internet (research pentru următoarele destinații, mai un instagram, știm voi), condiții decente, curățenie, liniște, parcare, la unele mic dejun, relativ central! Mereu ne cazam, făceam un duș scurt și fugeam să mai vizităm chestii.
– Total au fost 15 zile petrecute la hotel (am stat și la hoteluri de patru stele ~ 100 euro/ noapte, în moteluri sau chiar într-un mic castel/conac)
– 2 nopți am stat la prieteni (Koln și Frankfurt) -unde ne-am simțit foarte răsfățați
– 5 zile la sora mea (în Luxemburg) – am avut un apartament doar al nostru
– iar alte 8 zile la cort (toate în Franța – la Grenoble 1 noapte, Antibes 3 nopți, Cassis 2 nopți, Cappe de Ferre – la ocean 2 nopți). Majoritatea campingurilor erau pline ochi – unele aveau chiar și paznici, era liniște, oamenii nu te deranjau cu nimic. Civilizat.
- Făcând rezervările de pe Booking ne-am uitat bine să avem parcarea gratuită (sau măcar una cu plată, dar relativ aproape de hotel), multe nu aveau incluse taxele de turism (nu că ar fi fost scumpe, dar de avut în vedere). În Praga ne-am cazat undeva și am avut parcarea la 15 minute distanță. Sfatul cel mai important e să nu parcați aiurea și să plătiți cât e de plătit. Poliția circulă, verifică străzile destul de des și taxează unde e cazul. Sunt cu ochii pe turiști!
Perioada de vacanță:
recomand să faceți o excursie asemănătoare tot prin luna iunie sau chiar mai, septembrie. Deja în iulie era și aglomerat și mult prea cald. De evitat locurile aglomertate. Trăgând linie observ că m-am simțit cel mai bine în locurile unde m-am putut relaxa, fără turiști gălăgioși, fără selfie-stick-uri și mult ciment prin jur. Oricum… e de gust aici.
Veșnica problemă – ce mâncăm azi?
- recomand mâncarea locală, făcută proaspăt, însă ne-am bucurat la fel de bine și de un Mc, Kfc, BurgerKing, găsești și scoici și paste, pește și pizza, găsești orice pofte ai avea. Am băut cola și la 7 euro (în Cinque Terre), dar și la 1 euro.
- am făcut cumpărături și de la supermarket – roșii, brânză mozarella, salam uscat, baghete proaspete, iaurturi, fructe, eclere. Oricum, nu e mare diferență de preț dacă ai mânca la restaurant. Interesant a fost că mai toate magazinele mari se închid la ora 18.
- Cea mai interesantă experiență a fost în Koln la restaurantul Bulgogi Haus, cu specific korean barbeque. Poza e de pe TripAdvisor, dar tot genul ăsta de plită pe mijlocul mesei am avut și noi. Marius & Nico au știut cum să ne surprindă. (Multumim, Moto!)
- Prietenii cu care ne-am văzut pe drum ne-au răsfățat super mult. Ne-au scos în oraș, au gătit pentru noi, au împărțit cele mai bune beri, am văzut împreună finală Euro2016, și-au rupt din timpul lor, după joburi, pentru a ne simți noi cât mai bine la ei, cu ei.
Mulțumim Alina & Pierre (Luxemburg), Nico & Marius Motohon (Koln),
Ema & Marian Cotoranu (Rho), Alexandra & Gabi Amarandei (Frankfurt)
***
Prin Europa nu prea poți spune că poți avea o vacantă low cost. Cel puțin prin Elveția ai de scos 100 euro/ noapte la un hotel decent. În rest media la un hotel ar fi de 50-70/noapte și cam ai garanția că vei primi calitate, curățenie, internet.
Oamenii întâlniți au fost în general super relaxați, ne-au ajutat când le-am cerut ajutorul, foarte veseli, fără griji pe cap. Francezii mi s-au părut foarte eleganți, educați, politicoși, vorbeau încet chiar și cu un pahar de vin în mână, ușor aroganți și alintați. Germanii sunt însă mult mai relaxați, deloc eleganți, îmbrăcați casual peste tot, cam gălăgioși, iubesc berea, cârnatu în pâine și destul de vitezomani.
Ca un Top 5 destinații v-aș recomanda: 1. Chamonix – a fost wow, formidable 2. la Ocean – mi-a placut linistea și starea de zen, surferii care înfruntau valurile uriașe, cazarea în pădurea de pini 3. Coasta de Azur (incluzand Cassis) – o parte din drumul lui Napoleon, cursele cu mașinile de lux, peisaje faine 4. Cinque Terre – hiking-ul de cateva ore, drumul serpuit pe coasta, casuțe colorate, miros de mare și 5. Valea Loarei, dar și Auschwitz la egalitate. Nu mă pot decide. Apoi ar fi Praga, Budapesta și Koln.
Am fost dezamagită însă de Veneția, Pisa, Valea Rinului, nu am fost dată pe spate nici de ce am văzut Cannes sau Monaco, la fel pot zice și de Paris – și aici am mai fost.
De ce am ales să mergem cu mașina personală?
- Nu ne place să depindem de nimic așa în general – să ne trezim la x oră, să fim la y oră acolo. Chiar dacă eu sunt în general pro zborurilor cu avionul, într-o astfel de vacanță parcă altfel simți o zonă având libertatea de a te plimba cu o mașină.
- Emoții am avut, normal, dar și o mare încredere și încantare că oricând putem trage pe dreaptă și să admirăm un peisaj, un apus, să mâncăm o înghețată. Ciprian conduce exemplar și are niște reflexe ceva de speriat (în sensul bun):
Taxe pe drum, vignete, combustibil, parcări:
- Sunt foarte multe taxe pe drum. Ori vignete (Ungaria, Slovenia) ori taxe de autostradă unde plătești cu țârâita din când în când. Taxe ce variau între 3 și 25 de euro.
- Prețul motorinei nu e foarte diferit față de al nostru, așa că nu a facut nicio diferență de unde am alimentat.
- Parcările sunt scumpe prin toată Europa – de la 2 euro/ ora în parcările publice și până la 7 euro/ ora în cele private, în buricul târgului… lângă Turnul Eiffel în cazul nostru.
Bugetul:
- Ciprian zice că am cheltuit 3300 euro (distribuiți egal între drum/mâncare/cazare/diverse). Ne-a costat mai mult, dar nu am mai pus multe altele în calcul… Faptul că am stat 15 zile pe la cort, la prieteni și familie… am economisit destul (ar fi o medie de 100-120 euro/zi).
- Ce mi s-a parut exagerat: urcatul Chamonix 60 euro/ persoană, 1 MB de net 10 euro în Monte Carlo, 30 euro/ persoană intrarea la Zoo, 7 euro o doză de Cola, 7 euro o oră de parcare.
Și acum mult așteptatele poze, făcute cu telefoanele. Erau oricum și pe Facebook/ Instagram.
Toată vacanța noastră de o lună a fost plină ochi de experiențe, mi-a plăcut cum ne-am organizat, ne-am bucurat de fiecare loc, am prins vreme foarte bună, în unele locuri da, cam aglomerat, însă nici nu vreau să mă gândesc cum e acum în august pe acolo, nu am avut incidente (cu toate că era să o pățim cu Bambi – ai văzut video-ul de sus), Ciprian a condus perfect, m-a suportat non stop lângă el și sunt fericită pentru tot ce am trăit. Ne-am întors cu bine (total 8100 km cu mașină), sănătoși și cu planuri pentru următoarele vacanțe și proiecte.
Budapesta, Ungaria – un oraș parfumat
Ljubljana, Slovenia – unde chill-ul se simte în aer
Venetia, Italia – mult prea marketată
Pisa, Italia – nimic interesant
Cinque Terre, Italia – hiking-ul de câteva ore
Pauză și de un video – St Bernard Pass, Switzerland, Elvetia
\m/ Freddy Mercury Statue, Montreux, Elveția
Într-un final la Chamonix, Franta – într-un mare fel
Napoleon Road spre Coasta de Azur
Monaco, Franta – mult ciment și net scump
Nisa, Franța și o zi la plaja cu pietriș
Antibes – insistam iar cu bronzul și relaxarea
Cannes – sau Mamaia anii ’80
Welcome to paradise – Cassis, Calanques de Marseille
Mai puteti? Nici la jumatatea vacantei nu am ajuns.
O noapte și la Carcassonne
Toulouse – prin poze Basilique Saint-Sernin, Church of the Jacobins
La jumatatea vacanței. 4000km la Ocean. Lege-Cap-Ferret – Bordeaux
Ok, puteți face o pauză de înghețată, serios. Știu că sunt multe poze. Le-am tot selectat de 3 zile din totalul de 5000. Și noi nebuni… Dar nu ratați pozele de pe Valea Loarei unde am văzut 5-6 castele și apoi Parisul. Next Luxemburg, Germania, Cehia, Polonia și Slovacia. Deci alte 2 săptămâni de vacanță, alte zeci de poze și filmulețe. V-am zis!
Câteva zile le-am petrecut printre castelele de pe Valea Loarei.
Așa, de dimineață și până seara. A doua zi o luam de la capăt. Marea fiță 2016 e să le vizitezi din elicopter, însă nu se compară… poți sta și 2-3-4 ore/ castel. Timp să tot fie! Și buget generos, clar. #ziua18
-
Château de Chambord
-
Château d’Azay-le-Rideau
-
Château de Villandry
-
Château du Clos Lucé & Amboise
-
Château de Chenonceau
Paris, ziua a 19-a
Luxemburg si Trier, Germany
Koln si Zoo
Un clip video postat de Lavinia Biberi (@laviniabiberi) pe
Next > Frankfurt (era duminică, finala Euro și am hotărât să rămânem la Gabi @HaiPa si Alexandra) și apoi să mergem spre > Nuremberg la Centrul de documentare despre partidul nazist.
Am ajuns pe Valea Rinului, zona UNESCO, o zonă plina cu zeci de castele și cetăti cocoțate sus pe dealuri. Era un fel de Valea Loarei iar noi eram deja sătui…
Marksburg Castle (Braubach, Germany)
Mergem și prin Praga, Cehia? Hai
Auschwitz – Birkenau, Polonia
“ARBEIT MACHT FREI” – Munca te elibereaza
… este genul de călătorie pe care fiecare are nevoie s-o facă cel puțin o dată în viata. Cel mai mult pe lume apreciez libertatea… cu gândul ăsta am ajuns ACASĂ.
***
Ca tot vine weekend-ul și e vreme de citit… și Ciprian a scris pe blogul lui despre vacanță > RoadTrip Europa 2016. Povestea celor 30 de zile. Și gata, la cât am scris la articolul ăsta mai merit o vacanță. 🙂 Unde ne recomandați? Aștept idei. Eu as vrea un roadtrip prin Spania, prin America și… relax prin Bora Bora, ca tot omul. Totul începe cu un vis.
Visul oricarui cuplu! Pentru angajati acest lucru nu maie ste posibil. Am concediul fractionat dupa toanele patronului. Felicitari pentru oportunitatea de va putea relaxa, cheltui si distra.
Super, super traseul! E unul dintre obiectivele mele, sa ajung sa vizitez cat mai multe tari. E pacat sa treaca viata pe langa noi si sa ne dam seama ca sunt atat de multe locuri pe care le-am ratat.
Nu stiu ce sa remarc mai intai. Cred ca ideea campingurilor ma atrage cel mai mult. E pacat sa nu faci macar o data pe an o excursie cu cortul.
Totul arata bine, o vacanta super lunga, 30 de zile deja e un rasfat prea mare pentru mine. 😀
Si mancarea arata super, adica ati optat pentru ceva simplu, gustos(banuiesc), nimic extravagant.
Foarte tare. Planuiesc si eu ceva asemanator, dar nu cred ca ma pot lipi pana la anul de asa ceva. Poate vara viitoare, anul 2017 doar un city break în Franța…
Si noi am facut o peripetie din asta, numai ca la noi a fost doar cu bilet dus.
Wow. O adevarata aventura. Cool!