O sa-mi aduc aminte de tine, 2011
Anul care se încheie mi-a adus pe langă o mini-vacanță, ci și un prilej bun de a-mi evalua munca, realizările, de a aprecia mai mult oamenii care mi-au fost alături, care mi-au schimbat percepția asupra vieții și care m-au făcut să-mi reordonez prioritățile.
Nu aș fi crezut la începutul anului că o să mă mut în București. Eram focusată pe campaniile pe care le inițiasem in Iași, pe serviciul de atunci, pe anumite evenimente, pe voluntariat. Aveam o viață liniștită, și totuși simțeam că mă plafonez și că vreau să fac mai mult, că pot învăța mult mai multe și că vreau să lucrez alături de o echipă de profesioniști din domeniu meu. Ăsta-mi era visul.
În luna februarie am inițiat primul internship din cadrul magazinului online – Edukid, unde lucram deja de un an de zile ca PR Manager. Am ținut interviuri, am cunoscut interni cu potențial, le-am dat taskuri, am fost mandră de mine pentru că puteam face ceva de care alții se bucurau, învățau și-mi mulțumeau. Și asta pe langă fericirea copiilor, când desfăceau coletele trimise de mine. Toate astea mă încărcau pozitiv și nu în ultimul rând, mă simțeam utilă, apreciată. Îi mulțumesc și lui Răzvan pentru încrederea și sprijinul acordat. (cum era Edukid in 2010)
În luma martie, am dat o mana de ajutor echipei BIZ (coordonata de Marta Ușurelu) la conferința Social Media Summit Iasi – “cel mai mare eveniment regional despre influența online, networking și strategii de marketing prin social media”. Aici s-a lansat în premieră Top 100 Bloggeri din România și un studiu (realizat de Zelist și Biz) care prezenta cei mai importanți bloggeri din Romania, clasificați pe regiuni.
Am rămas plăcut surprinsă să mă regăsesc în Top 5 al listei cu bloggerii influenți din Moldova, iar asta nu mi-a adus doar bucurie, ci și unele beneficii. Ma cunoșteam cu Bobby Voicu (blogger și antrepernor online) încă din nov. 2008 de la Blog Trip Suceava și știindu-mă activă în tot felul de evenimente, dornică de a acumula cunoștințe din domeniul comunicării și PR-ului, m-a invitat să fac parte din marea gască Redescopera Romania. Pe 7 martie 2011 am pornit la drum redescoperind țara, alături de o echipă valoroasă. Eram alături de 20 de oameni cunoscuți din mediul online, pe care eu îi admiram, îi citeam și de la care aveam de învățat foarte multe în întreaga excursie de o săptămînă.
Practic de aici a venit schimbarea. Redescoperă Romania este mai mult decat o campanie de Social Media, este un proiect frumos despre locuri, oameni minunați, pasionați și despre tradiții. Proiectul Redescoperă România lasă o moștenire valoroasă turismul românesc și puteți răsfoi www.RedescoperaRomania.ro – locul în care s-au strâns momentan sute de povești, fotografii și clipuri din țara nostră. Acest proiect chiar a reușit să schimbe ceva în mine si anume să-mi doresc petrecerea timpul liber departe de internet, intr-un mod cât mai plăcut, să socializez mai mult și nu în ultimul rând mi-a deschis mai mult apetitul pentru călătorit.
Colaborări, evenimente sau proiecte pe care le-am susținut în 2011:
am colaborat cu Ogilvy Group pentru evenimentul “Start a party” with “Feel the Beat” în Iași (promovare turneu național J&B); am colaborat cu Icar Tours în cadrul evenimentului Saptamana Turismului la Iasi, am participat alături de 80 de voluntari la cea de-a 5-a ediție “IaSi planteaza” și am sădit aproape de Iasi primul puieț de salcâm, am colaborat cu salina Terra Centrum, m-am implicat și anul asta de cea de-a III-a ediție a Festivalului de Muzica si Film in aer liber >Multicolor pe partea de Comunicare și PR, și nu în ultimul rând m-am ocupat alături de cațiva prieteni de cea de-a III-a editie Globuri cu Suflet, campanie umanitară ce s-a desfășurat anul acesta atât în Iași, cât și în București.
M-am simțit și flatată:
– Am fost propusă in campania “Avon sarbatoreste 125 de femei pentru schimbare“.
– Am fost Pe podium la Miss Twitter 2011
– Sunt una din cele 12 #SuperFete din Social Media 2012, ce o să aparem în calendarul susținut de Activia și Obiceiuri Sanatoase.
Am învățat multe și din câteva conferințe sau workshopuri:
PRbeta – Conferința regională de comunicare online (Timisoara, luna mai); workshopul 2Parale alături de Dorin Boerescu, Cristian Ignat și multi ieșeni pasionați de marketing afiliat; în București: WOW (Women On Web, deja la cea de-a doua ediţie); PR Forum, Webstock, NetCamp, Cursul de Publicitate Online susținut de Doru Panaitescu sau chiar din Gala Internetics 2011.
M-am recompensat și anul acesta printr-o mini-vacanță prin Luxemburg, putin prin Franța, Germania, Belgia și Bulgaria. Multumesc tuturor că ați fost langă mine și anului 2011 pentru darurile și clipele oferite!
PS: Nu mă pot numi nici PR-iță, nici Social Media Specialist. Sunt “o scânteie de om”, care crede că ambiția, conștiinciozitatea și seriozitatea sunt factorii necesari pentru o carieră reușită.
PSS: Pentru cine are răbdare, mai poate citi bilanțul din 2009 sau Bilant 2010.
Cel mai important este ca ai invatat si nu te dai inapoi sa inveti tot ce tine de frumos, viata si oameni. Ma bucur ca 2011 mi te-a scos in cale! 😛 :*
si eu ma bucur tare mult ca ne-am cunoscut! Astept placinta de mere promisa, da? 😀
un an frumos!