Oameni de poveste

Dupa statusul de ieri (de pe twitter sau facebook) – Poa’ să ningă, poa’ să plouă…am bilet la Filmul Usturoi. – am fost întrebată care-i faza cu flmul, cine, cum, de ce sunt așa încântată că o să văd un film românesc. Cei din birou nu auzisera de el

și poate nici tu…

M-a impresionat povestea din spatele filmului și cum Radu Valentin Băzăvan (aka Groparu) s-a sacrificat de doi ani încoace și în loc să-și achiziționeze un apartament nou în care trebuia să se mute împreună cu familia, el a ales să investească banii în visul lui, în realizarea filmului “Usturoi”. Uite așa simplu: fără buget suficient, fără studii cinematografice, doar cu ambiții, sponsori și prieteni săritori.

– Gata, nievastă, îi spun. Plec să-mi urmez destinul, să fac istorie, să fac un film! Gropărelul va fi foarte mândru! Dacă nu iese, închid blogul, emigrăm în Bulgaria, anexăm Grecia şi asta e, trăim pe datorie.

– Multă baftă, zice nievasta; ne vom ruga pentru tine, noi vom fi OK, tu urmează-ţi destinu’!

Groparu e genul de om pe care-l citesc (pe blog, pe social media) și realizez că nu e totul pierdut pe lumea asta. Scrie cu patos, cu haz, cu mult haz, cu arhaisme și regionalisme, cu dedicare. Scrie bine și stilul lui mă binedispune. E plin de idei, de talentat și e genul de om care inspiră… prin textele lui unge suflete și pune zâmbete pe fețele nostre (în mare parte) obosite, încruntate, panicate.

si pentru că știe să se promoveze singur, fără să streseze pe nimeni cu cerșeli de like-uri, share-uri. Totul e natural, cu mult respect și munca. Așa cum trebuie făcut.

Recomand si 10 lucruri pe care trebuie să le ştiţi înainte de a vedea filmul Usturoi. Eu îl voi vedea diseară. Stiu ca am mai zis, dar chiar sunt happy. 🙂

 Un alt om cu ambiții si tare drag e Laura Baban (aka Fata lui Tic) ce și-a lansat de curand prima ei carte despre “Domnul Tic şi alte iubiri de pe Muşatini”, și-a scos si rochiile la vânzare pentru asta și a reusit să-și adune prietenii în jur pentru a-și duce visul la bun sfârșit… și toate astea în mai puțin de un an.

La fel ca și Radu, fără bani, ci doar ambiții, sponsori/donatii și prieteni. E genul de femeie feminină, grațioasă, naturală, care nu are nevoie de multe brizbrzuri pentru a impresiona. O știu de pe vremea Edukid-ului cand am organizat primul internship și ea a rămas în echipă, din cei 6 interni.  Mi-a placut la ea simplitatea, faptul ca terminase si ea Jurnalismul (in poza e alaturi de doi fosti profesori – Daniel Condurache si Alex Savitescu), sclipirea din ochi și faptul că-și aloca 4 ore de citit pe zi, indiferent de activitățile zilnice. Cartea ei poate fi cumparată de aici. O să fac și eu comandă zilele viitoare… sa am si eu un TIC ca aici. 

”Atât am adunat. O Laura și-un Tic” (Andrei)

Cea mai mare pasiune este cea de-a trăi intens. De-a iubi cu patimă, cu totul. De-a te juca în fel și chip, de-a face piruete prin viață ca și cum fiecare zi e cea mai grozavă. Eu nu știu altfel. Împreună cu Andrei, Tic, bicicletele și aparatul suntem o mica familie. Suntem familia lui Tic. Momentele frumoase petrecute cu ei, fie că erau amuzante, înduioșătoare sau pline de tâlc, mă împingeau la scris. Să le păstrez, să le retrăiesc, să spun tuturor cât de frumos este să fii Laura. Să ai un Andrei, să ai un Tic.

Le mulțumesc celor doi oameni cu povesti. Frumos, cu admirație.

ps  am găsit o poza simpatică cu internii de la Edukid. Laura era toată happy în acea zi (15 aprilie)…. am ieșit să-i urăm la multi ani și să o anunțăm că e câștigătoarea internshipului.