Parfum de toamna in Bucuresti

Ma asez pe marginea patului, cu fruntea sprijinita in maini. Respir puternic pe nas. Inspir si expir. Inauntru si afara. Apoi privesc calm spre fereastra. Imi dau seama ca 26 de ani e doar un numar si sunt constienta totodata de faptul ca, raportat la viata unui om, a avea 26 de ani inseamna a fi inca tanar.
Dar nu atat de tanar.

Senzatia pe care o am imi aminteste de Revelion cand incepea numerotarea inversa si nu stiam ce sa fac mai intai: sa pun mana iute pe aparatul foto sau sa ma bucur de acele clipe. La fel ca Revelionul, seara asta reprezinta un sfarsit si un inceput. Asta simt. Tamplele si inima imi pulseaza cu putere. M-a cuprins o mare emotie si vreau sa multumesc tuturor celor care m-au “amenintat” timp de cateva zile cu La multi ani si tuturor celor care-mi sunt alaturi.

Urmeaza, de exemplu varsta ideala pentru a da nastere unui copil. Si sunt totusi prea batrana (sa zicem) ca sa incep sa ma antrenez pentru o medalie olimpica (de exemplu).

Dorintele mele sunt insa simple pentru urmatoarea perioada: sa ma trezesc cu zambetul pe buze pentru a merge la job si un tip pe care sa-l iubesc neconditionat, un gazon si garaj si un aparat de gofre care sa gateasca patru prajituri deodata. Si  sa calatoresc… mult de tot!

Si totusi perioada asta ma simt putin stinghera  intr-un oras cu milioane de oameni. Poate ca sunt in Bucuresti de doar doua- trei luni…Da, am cativa prieteni aproape. Prieteni cu care sa merg la teatru, la evenimente, prin parc, la Zoo, prieteni cu care sa ma intalnesc joi seara dupa serviciu la un pahar.

Toate au un inceput. Al meu e chiar frumos. Ma napadeste emotia.