Prin ardealul nostru

Am auzit multe lucruri bune (poate mult prea bune) despre Alba Iulia si ca intreg orasul e o poveste. Inca de mica imi doream sa ajung aici si in acest weekend am ajuns sa-l si vizitez, intr-un sfarsit…

Prima impresie pe care ti-o lasa e una rece si insignifianta. Simti parca cum te dezamageste cu fiecare pas pe care il faci de la intrare spre oras, spre asa zisul centru. Fara prea multe indicatoare, fara internet, am cautat o cazare buna dar fara rezultate, de mancat bine… deja ceream prea mult. Totul era trist, chiar foarte trist!

Mai apoi, ca din senin, Alba Iulia s-a intors parca zambareata spre mine si m-a facut parca sa uit de tristetea intregului oras si sa-mi arate o cetate, unde era forfota mare. Chiar si la doar cateva grade, coborand aproape de zero, oamenii se plimbau incantati si in pas vioi spre aceasta cetate – binecunoscuta cetate Carolina.

Aici insa era altceva: un loc plin de personaje, de legende, de oameni curiosi si incantati de ce vedeau prin jur. Totusi, nu m-a dat insa pe spate. Ma asteptam la mai mult. Am auzit ca inca se lucreaza, o sa fie totul gata abia la anul, ca orasul a atras in ultima perioada fonduri de 200 de milioane de euro din care 57 de milioane au mers pentru restaurarea cetatii. Autoritatile locale de aici isi doresc reintinerirea orasului si tind sa cred ca mai e mult pana departe…

Curioasa fiind, am cautat pe You Tube detalii despre schimbarea garzii din Alba Iulia. Pacat ca nu am ajuns la ora 12, cand se desfasoara cele de mai jos.

.

Am plecat de aici dezamagita spre Sibiu cu gandul ca mai bine-mi alocam mai mult timp pentru vizitarea Clujului sau a salinei din Turda.