Women on Web 2011 si despre pofta de a evolua
Cu toţii ştim că fericirea este cheia succesului. Oamenii veseli sunt mai mereu dispuşi să experimenteze lucruri noi şi să se pună la încercare, ceea ce întăreşte emoţiile pozitive şi duce la un succes mai mare la locul de muncă, la relaţii mai strânse şi la o sănătate mult mai bună. Nu ştiu, propun să ne jucăm mai des Hai să-mi fac curaj, deoarece consider că trebuie să facem mai multe eforturi, să acceptăm riscuri, să participăm cât mai mult în tot felul de activităţi… ce spuneţi?
Aşa cum v-am mai spus şi în alte posturi, de obicei circul mai mereu singură cu trenul Iaşi – Bucureşti. Nu că mi-ar face plăcere, dar probabil mă consolează ideea că stau departe de laptop şi mai aproape de câteva cărţi. De data această am plecat spre conferinţa WOW (Women On Web, deja la cea de-a doua ediţie) ,organizată de Evensys şi Activia, la Intercontinental Hotel.
Am avut o adevărată călătorie iniţiatică, asta deoarece a reuşit să scoată la suprafaţă un EU mai puternic, a fost mai mult o căutare a propriilor valori. Şi am citit, şi m-am gândit, şi mi-am luat notiţe, am discutat, m-am uitat pe geam şi am ajuns în Bucureşti cu o mare poftă de a progresa…
după şapte ore de mers cu trenul, am ajuns şi la Wow 2011 (asta după ce m-a aşteptat nerăbdătoare Roxana la gară). Manafu zâmbeşte (şi mulţumeşte) de fiecare data când mă vede la câte o conferinţa organizată de el. Ce-o fi în mintea lui? “Cum să vii singură cu trenul, cu noaptea-n cap, ţinând cont că Wow se transmitea şi live? (culmea, tot pe blogul meu).
A-ţi lua un nou avant a ajuns la ordinea zilei
Cristina Bazavan ne-a povestit în cadrul Wow 2011 ce reacţii au existat când şi-a anunţat demisia de la Tabu, despre alte trei începuturi: Radio 21, Europa FM şi Tabu, şi despre cât e de importantă (şi ce îţi poate aduce) recunoaşterea faptului că NU ŞTII!
Women on Web 2011. Live reporting (partea I) – by Ruxa
Woman on Web 2011, live reporting (partea II) – by Ruxa
Mi-a plăcut mult prezentarea ei şi mai ales concluzia-comparaţia cu dânsul: în viaţă, ca şi în dans, nu e o problemă dacă te împiedici şi cazi, important e să te ridici şi să continui. M-am regăsit în cele spuse de ea, o înţeleg, deoarece mereu am considerat că pentru a avea succes în viaţă trebuie să fructificăm toate oportunităţile, să avem mereu puterea de a o luă de la capăt atunci când direcţia în care mergem este greşită şi, mai ales, să ne cunoaştem cât mai bine potenţialul. Tot ea spunea că pentru a avea succes, e nevoie de rigoare şi disciplină. “Oricâtă poezie, oricât vals, fără acestea două nu poţi ajunge prea departe.”
La final, amintesc ca reuşita, armonia şi libertatea sunt mai întâi stări de spirit. Nu există acţiune lipstă de pericole. Întreaga viaţă implică, în mod necesar, asumarea unor riscuri şi acceptarea lor. Consider că în zilele noastre, adevărata putere înseamnă, din ce în ce mai mult, informaţie şi atutudine pozitivă. Nu mai există nici un fel de repere fixe şi există o mulţime de ocazii pe care trebuie să invătăm să le valorificăm..
aşadar, “în viaţă, ca şi în dans, nu e o problemă dacă te împiedici şi cazi, important e să te ridici şi să continui!”